Tu, lumina nopții ce săruți fiecare fir de iarbă,
Pământul transformându-l într-o coală albă,
Creionând simfonii în tăcere,
În linii de scânteiere.
Spune-mi cum reușești
Apele să le liniștești,
Pomii să-i înflorești,
Munții să-i odihnești,
Natura să o prețuiești?
Tu, cea care faci din noapte zi,
Și cerul și pământul, suav le îmbrățișezi,
Cu pași de argint pe lacuri frumos dansezi,
Lumina pe fața lumii în tăcere ți-o așezi,
Iar vântul aprig, îl calmezi?
Cum reușești să alini dorul și să înveți stelele să strălucească?
Fără cuvinte, doar cu o privire, să faci totul în jur să rodească?
Să împărtășești misterul timpului, ajutând ziduri să se clădească?
Și faci ca inimile noastre, să bată în ritm cu tine, mult să te mai iubească? (Autor: Ionela Chircu)