Din an în an, când noaptea-și lasă voalul,
Și ninge-ncetișor pe drum,
În casă-ngână timpul colindatul,
Iar noi ne strângem veseli, așteptându-l pe Moș Crăciun.
În colțul cald, cu sufletul aproape,
Se înalță bradul falnic, din vârf de plai străbun,
Cu cetina-i verde, care parcă-n șoapte,
Ne spune iarna o poveste ca-ntr-o ceață lină fără fum.
Îl împodobim cu gesturi ca o rugă,
Cu globulețe ce dansează-n lumină aurie,
Cu steluțe mii și mii ce se-alungă,
Și beteală argintie pe ramuri va să vie.
Un miros cald de portocală coaptă
Se-așază-n aer ca un vechi parfum,
Luminile licărind prin ramuri poartă
Ecouri dulci, cu fulgi căzuți pe drum.
Și-n tot acest tablou ce ne adună,
În gestul simplu, plin de bunătate,
Se naște iar aceeași lună
De dragoste, în inimile toate.
Așa rămâne seara, ca un cântec de lumină,
Pe care-l simțim în suflet cu căldură divină,
Îl păstrăm în noi ca pe-un cuvânt sfânt de Ajun,
Revenind din an în an, cu-un brad și-un adorabil Moș Crăciun.
Cu cetina verde și miros de portocală,
Îl împodobim încet, sub lumini ce licăr,
Punem globulețe și beteală,
Steluțe mii și mii se joacă printre ramuri iară.
Așteptându-l pe Moș Crăciun, cu inimile pline,
Se înalță în casă magia vechilor colinde,
Și-n sânul cald al sărbătorii, cu dragoste pură,
Se-nfiripă iarna-n noi, sub luna ce luminează fără măsură. (Autor: Ionela Chircu)