Tu, lumina lunii ce săruți fiecare fir de iarbă,
Pământul transformându-l într-o coală albă,
Creionând simfonii în tăcere,
În linii de scânteiere.
Încălzește vântul,
Înveselește gândul,
Și poartă mireasma florilor,
Deasupra norilor.
Tu, lumina lunii care străpungi muntele,
Și mângâi blând somnul frunții și fruntele,
Aduni stropii de rouă pe-aripa tăcerii,
Și-i lași să danseze în visul durerii.
În șoapte de argint presari nemurirea,
Aprinzi peste ape tăcut strălucirea,
Și stelele-n noapte, de dor legănate,
Îți cântă povestea în umbre curate. (Autor: Ionela Chircu)