Cu gândul cutreier ca un voiajor,
Pământul sub tălpi răsună gol.
Astăzi mai sunt doar un spectator
Care-și amintește de al tău rol.
Lacrimi îmi curg lin pe pleoape,
Inexplicabil te simt mai aproape,
Și totuși... ești atât de departe,
Mi te-a răpit nedreapta moarte.
Știu că dintr-un colț uitat de Cer,
Privești și mă străjuiești ca un dârz grănicer,
Te simt și plâng, din ochiul drept, din ochiul stâng,
Lacrimile inima-mi frâng.
De-aș putea da timpul înapoi,
Nu m-aș răzbuna, n-aș declara nimănui război.
Doar atât mi-aș mai dori,
Să te revăd, măcar pentru o zi.
Ce bucurie ar fi,
De te-aș reîntîlni!
Dar știu, e doar un vis pe care nu ai puterea să mi-l suprimi,
De dorul tău, iată, înot în lacrimi!
Înot în lacrimi, în marea uitării,
Unde se risipesc toate amintirile,
Strig în tăcere, dar nu mă aude nimeni,
Doar vântul îmi șoptește ”nu uita, nu vede nimeni”.
Fiecare val mă duce mai departe,
Într-un ținut fără de capăt și departe,
Dar mă simt aproape, în miezul durerii,
Îți caut privirea în umbrele serii.
Înot în lacrimi, cu pieptul greoi,
Dar nu mă opresc, chiar dacă mă doare totul,
Ești acolo, departe, dar aproape,
În lacrimi, în șoapte. (Autor: Ionela Chircu)